Jurnal de vacanță
☀️ 5 iunie: plecarea spre Italia din Markdorf. Google zicea cu ignoranță că drumul avea să dureze cam 7h. Dar … cum toată Germania se ducea tot în Italia la mare, a fost aglomerat, foarte aglomerat. Din cauza traficului am făcut mai mult de 9h pe drum.
Seara ne-am plimbat pe plajă şi am admirat marea Adriatică, nisipul fin şi vastitatea şezloangelor şi umbreluțelor de plajă. Răsplata unui drum obositor.
☀️ 6 iunie: trezit târziu, leneveală, căldură mare aşa că am plecat să investigăm cel mai mare supermarket din zonă: Iper Tosano Jesolo, situat la 11 minute distanță cu maşina. Măştile în magazin se poartă random. Diversitate mare a produselor. Cumpărături. Fain că nu era aglomerat. Zona: complex de magazine, în curs de amenajare.
Plajă la ore de soare cumințit după amiază, plimbat cu bicicleta pe străzi permise şi mai puțin permise.
☀️ 7 iunie: trezit devreme, făcut efort mare în acest sens: pus ceasul să sune, plajă şi bălăceală dimineața. 15 euro umbreluțe în spate, 25 la mijloc, 35 în față. Am urmat modelul vulpii şi am ales strugurii mai puțin acri, nu cei de 35, fireşte 😁
La prânz urma să plouă, dar cum haiduceala pe căldură cu ploaie merge mult mai bine decât pe căldură seacă, ne-am echipat sârguincios şi am purces spre Veneția. Ne-a plăcut, nu avea cum să nu ne placă. Acum 12 ani, când am văzut-o ultima oară parcă părea mai mică 😁 Am bătut vitejeşte podurile şi aleile înguste şi ne-am întors la ceas târziu de seară.
☀️ 8 iunie: plajă toată după-masa, rămas ultimii la plajă, plimbat, înghețată fantastică, de Italia
☀️ 9 iunie: ploaie toată ziua. Plimbări locale cu umbrela, înghețată, odihnă, cumpărături.
☀️ 10 iunie: plajă toată ziua. Vreme superbă. Aranjat bagaje, chefless (adică fără chef de întors acasă, desigur). Tristețea plecării. Paradoxul bagajelor: indiferent unde şi când mergi în vacanță, la întoarcere volumul bagajelor se măreşte considerabil 😁
☀️ 11 iunie: drumul spre casă
🏖🏖🏖 un extra „tip”: aqua parc-ul Caribe Bay zică-se că ar merita vizitat. Aşa că l-am adăugat pe lista de „TO DO” pentru următoarea vacanță în Lido di Jesolo.
Poze:
Dacă te-a inspirat abonează-te, poți lăsa un comment, dă un share.
Explorează şi alte file de călătorie aici, descoperă poveşti aici sau rime la comandă aici sau descoperă publicațiile mele aici.