După 15 ani ne-am întors în Malta. De obicei evităm să ne petrecem vacanța în aceleași locuri, ne place să explorăm și să descoperim, cu entuziasm copilăresc. Dar … am simțit nevoia anul acesta să mă reîntorc aici și i-am convins și pe ai mei, deși cu oarece bătăi de cap.

Am ajuns cu chiu cu vai în Mellieha, cât pe ce să nu mai ajungem, cu un delay de 3 zile față de planul inițial. Acum, fiind în sfârșit aici, mă gândesc cum cu 15 ani în urmă, când am vizitat aceste meleaguri, mama era în viață. Tocmai se recupera după masectomia totală și se lupta să învingă boala. Am avut oameni care ne-au sprijinit și le vom fi mereu recunoscători pentru asta. Şansa i-a zâmbit mamei, fiindu-i atunci favorabilă. A mai trăit 15 ani cu bune și cu mai puțin bune, dar au fost 15 ani împreună.

Am ajuns în august 2011 în Malta și am aflat de biserica făcătoare de minuni Ta’ Pinu, închinată Maicii Domnului. M-am rugat atunci Sfintei Maria cu toată ființa mea și minunea s-a produs: m-am bucurat de mama în anii ce au urmat.

În interiorul bisericii sunt dovezi ale miracolelor săvârșite prin credința și rugăciunile oamenilor din toată lumea. Ei trimit scrisori de mulțumire către Ta’ Pinu și dovada vindecării lor. Pozele sunt grăitoare.

În 2011, acum 15 ani, pentru mama, la început a fost mai greu, depresia post cancer a fost apăsătoare. Însă a urmat și o perioadă mai frumoasă: îmi amintesc cum nașterea nepoțicii ei a scos-o din tristețea în care a aruncat-o boala și astfel a prins aripi. A redevenit puternică și fericită, darnică și altruistă până la sacrificiul de sine. Un om iubit și apreciat, o soție, mamă, bunică cu un suflet deosebit, care nu se uită, care luminează orice amintire.
Din păcate, anul acesta, pe 7 aprilie, mama a plecat dintre noi. S-a hotărât că a venit timpul să se odihnească. Obosise. A tras foarte mult și a tot ajutat atât în carieră cât și în afara ei, a fost mereu bună și generoasă, mereu a manifestat o inteligență curioasă, inginerul din ea a căutat în permanență să înțeleagă, să se perfecționeze, să explice și să-i ajute cu drag pe ceilalți să se lumineaze la minte, să crească prin cunoaștere. A excelat atât în științele exacte, absolventă a facultății de Electronică, Telecomunicații și IT din UPB, cât și în a scrie și a desena cu har. A devenit șef al atelierului de calcul din compania în care a lucrat, prin dorință de a pătrunde tainele tehnologiei. A continuat să lucreze pe un job de programator în cadrul CFR, după vârsta pensionării pentru a rotunji veniturile familiei.

Un om gingaș, sensibil, cu un zâmbet care generează fericire, cu niște ochi mari, limpezi, luminați de istețime și un suflet mai bun decât al oricărei alte persoane pe care am întânit-o vreodată. O desăvârșită lady on the inside and outside, „la vorbă și la port”, mama și-a ales să se retragă de pe scena vieții ca să nu devină o povară pentru cei dragi, când sănătatea nu i-a mai permis să fie ea cea care ajută și care are grijă de toată lumea. S-a retras on her own terms – nu a vrut niciodată la cămin, nu a dorit niciodată baston sau aparat auditiv, nu a dorit să care după ea mereu o „cârjă”, ci să se bazeze pe propriile-i puteri.

Aici nu am fost de acord, ne-am ciondănit, dar firea blândă a mamei venea la pachet cu un caracter puternic: nu s-a lăsat înduplecată. Propriile-i puteri, atât.

Toată recunoștința mea se îndreaptă către mama acum și către divinitatea sau șansa care ne-a permis să ne bucurăm de ultimii 15 ani împreună ❣️
La biserica făcătoare de minuni Ta’ Pinu din Gozo m-am rugat sfintei Maria să o vindece pe mama de cancer acum 15 ani, iar acum, la aceeași biserică mulțumesc pentru cei 15 ani pe care i-a primit și în care m-am bucurat de prezența ei în viața mea și a celor dragi mie.

Aşa era mama, ca în poza de mai sus. Poate vertijul, Parkinsonul, diabetul sau demența au mușcat din robustețea mamei, dar zâmbetul acesta superb, optimismul, veselia pe care i-o aduceau oamenii dragi, sunt de neînlocuit.

Mulțumesc, mama, pentru tot, ai făcut atât de mult pentru mine ❤️

Toată dragostea mea, mamă dragă! Te port în suflet mereu ♥️