Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la vârsta copilăriei mele, mă gândesc de fiecare dată și la fratele meu. Și nu doar atunci, ci aproape în fiecare zi, gândurile îmi zboară și către el.

Fiind diferență foarte mică de vârstă între noi, lumea ne-a crezut gemeni. Tot diferența asta mică de vârstă, ne-a făcut să „aterizăm” în aceeași zodie.
Câte poante faine a generat sincronizarea asta!
Ce-mi plăcea când ne întreba lumea:

„- Sunteți gemeni?”
Iar fratele meu răspundea șmecheros:

„- Nu, gemeni, scorpioni.”
Ne distram teribil.
Și lumea ne tot întreba, iar noi ne tot amuzam.

Să vă mai spun despre fratele meu. Fratele meu e un tip super fain, un om bun, cu un suflet mai mare decât el. Fratele meu e atât de bun, încât ar fi în stare să dea cât de mult, din puținul lui, unui om, căruia el consideră că i-ar fi de mai mare trebuință decât lui.
Mi se mai întâmplă să îl dojenesc. Binele altora să fie mai presus de binele propriu? Îi spun că oamenii prea buni sunt luați de fraieri. Dar el e fericit. E fericit când îi face pe ceilalți fericiți. Îi cântă inima când știe că a făcut un bine.
Aș spune lumii întregi:

„- Oameni buni, fiți și voi buni, ca fratele meu și lumea toată va deveni un loc mai frumos!”

Mi-e drag de el, un drag uriaș, cât nu poate încăpea în cuvinte.

Îmi vine să mai spun lumii întregi și asta:

„- Să nu cumva să abuzați de bunătatea fratelui meu! Respectați-l, apreciați-l, iubiți-l! E un om fain. Nu îi luați tot ce are de oferit! Mai lăsați și pentru el! Oferiți-i și voi înapoi bunătate, el cu asta trăiește, asta îl face să radieze. Țineți-l aproape și iubiți-l!”

V-aș mai spune despre fratele meu, despre noi, despre copilărie, dar poate altă dată.

E fain să ai frați, e un plin sufletesc pe care nu toată lumea îl are. Fratele meu are locul lui de cinste, rezervat în sufletul meu.