La noi, vinerea asta, a venit în vizită Zâna Măseluță. Neobișnuit, pot spune. Până relativ de curând, nu aveam habar că această zână există.

Noi, când eram mici, eram sfătuiți de bunici și părinți să aruncăm dințișorul proaspăt desprins, peste o casă și să ne punem o dorință. Așa că toți dinții de lapte cunoscuți, dacă nu erau înghițiți din greșeală, nimereau undeva peste o casă, pe o casă sau lângă o casă, în încercarea noastră de a obține îndeplinirea unei dorințe.

Se pare că acest obicei, cu aruncarea dintelui peste casă, era însoțit prin unele părți, de chemarea unei ciori, care să înlocuiască dintele de lapte cu unul puternic, de oțel. Nouă ne-a lipsit această informație, legată de invocarea ciorii magice și a fost înlocuită de alegerea unei dorințe, ca recompensă pentru dințișorul proaspăt pierdut.

Sunt și alte țări în care copii aruncă dintele de lapte pe acoperiș, precum: Grecia, Botswana, Sri Lanka, Brazilia și Ethiopia. Similar se întâmplă și în China, Vietnam, Corea și India, dar cu mențiunea că doar dinții de sus se aruncă pe acoperiș, iar cei de jos se plasează undeva jos, ca de exemplu sub pat.

În evul mediu, în unele țări europene, se credea că dacă dinții de lapte ai copilului nu erau eliminați corespunzător și ar intra în posesia unei vrăjitoare, aceasta ar putea pune complet stăpânire pe viața copilului respectiv. De aceea dinții de lapte erau sau înghițiți, sau îngropați, sau arși, sau dați rozătoarelor să îi mănânce. De ce rozătoarelor? Pentru că acestea au dinții foarte puternici și se credea că vor influența noii dinți care îi vor crește copilui, ca să devină dinți puternici de adult.

În țări pecum Franța, Spania, Mexic, Peru, Chile, Columbia, Argentina, responsabil pentru colectarea dinților de lapte este un șoricel.

În Orientul mijlociu, dinții sunt aruncați în aer, copilul țintește către soare, cu scopul de a avea dinți de adult care să crească repede și mai puternici, în locul celor căzuți.

Obiceiul cu răsplata bănească pentru dințișori se pare că se trage din Scandinavia, de la vikingi. Se pare că dinții de lapte ai copiilor erau cumpărați, ca să fie purtați în coliere, la gât, pe timp de luptă, căci se credea că aduceau noroc pe câmpul de război.

În Turcia, părinții se pare că se implică activ în procesul de valorificare al dinților de lapte pierduți, deoarece ei îi îngroapă în locuri care, cred ei, vor influența viitorul și cariera copiilor. Ei speră că, îngropând un dinte în curtea unui spital, copilul va deveni doctor, sau, îngropându-l pe un teren de fotbal, va face un mare jucător din copilul lor, sau poate copilul va ajunge profesor, dacă îi îngroapă dintele pe terenul unei școli.

Sunt multe obiceiuri legate de pierderea și recompensarea dințișorilor de lapte, dar acesta, cu Zâna Măseluță, prinde din ce în ce mai mult teren.

Explicația mea ar fi că avem nevoie de magie în viața noastră, de creaturi fantastice și puteri supraomenești.

Ar mai fi de povestit despre ce cred copii că se întâmplă cu dințișorii lor, dar asta e o altă poveste 🙂