Unde am rămas? Așa … da, i-am lăsat pe Diana și Răducu în „pomelica” lor. Așa spune Răducu: „pomelică” în loc de polemică, spre deliciul celor care îl ascultă.

Încercam să aflăm cine este adevăratul vestitor al primăverii – ghiocelul sau mărțişorul?

Voi ce credeți? V-ați schimbat părerea?

Cei doi frățiori, tot discutând, s-au gândit în varii feluri, din varii perspective. Fiecare și-a expus propria părere, apoi și-a reconsiderat poziția dar nu au ajuns la un consens.
Diana spunea că ghiocelul vesteşte primăvara.
– Așa este logic și natural, zicea ea. Ghiocelul a fost primul, înaintea mărțișorului, așa că el este adevăratul vestitor al primăverii.
– îmmm … nu, surioară, nu e așa! Zice Răducu și continuă: mie bunica, după ce-i dau mărțișor îmi spune: „Să ai o primăvară minunată”. La fel și doamna și mai ales mami. Mami spune: „puiul meu, să ai o primăvară frumoasă ca tine!” și mă îmbrățișează strâns. Dar … când le rup ghiocei, ca să le ofer, că sunt un domn, ele îmi spun doar: „Nu mai rupe florile, lasă-le și pe ele să trăiască!” și nu par deloc fericite.
– Da, ai dreptate, Răducule, zice Diana. Nu m-am gândit niciodată așa. Deși eu simt că ghiocelul are multe de spus.
– Știu ce să facem! spune Răducu cu o sclipire în privire și în glas.

Diana imediat prinde gândul fratelui:
– Da, așa este. Să-l întrebăm pe bunicu’!

Amândoi aleargă într-un suflet la bunicul care statea cu ochii mijiți pe sub ochelari, în lumina blândă a soarelui primăvăratic și alunga blajin o gâză amețită.

– Bunicule, bunicule, tre’ să ne sfătuim, zice Diana.
– Bunicule, cine e adevăratul vestitor al primăverii: ghiocelul sau mărțișorul? întreabă Răducu dintr-o răsuflare.

Bunicul, scos din visare de micuța trupă gălăgioasă, zâmbește cu toată fața lui bună și luminoasă, deschide un ochi și murmură încântat:
– Se pare că e timpul pentru o nouă poveste. Luați un loc, bursuceii mei curioși.
Și începe să le spună povestea primului mărțișor.

Se pare că a fost și mai demult, mai demult ca demult, pe când soarele putea fi auzit a cuvânta graiul oamenilor, iar pământul îi răspundea cu voce lină și dulce….

Se pare că, între soare și pământ exista o frumoasă poveste de iubire. Pământul, o prezență feminină fermecătoare, pe nume Terra, dansa un dans cosmic neîntrerupt în jurul iubitului ei soarele. Soarele era fermecat de grația planetei albastre și îi dăruise cadoul cel mai de preț: viața.

La un moment dat însă, în urma unor invidii cosmice, Terra a suferit un îngheț puternic. Razele soarelui nu mai ajungeau la ea, s-o încălzească. Un strat gros de praf, gaze, fum și gheață au înconjurat planeta.
A durat mult. Soarele îi ducea dorul.
El și Terra erau nedespărțiți, dar acum, o iarnă grea se așezase între ei, iar planeta albastră, acum cenușie din cauza norului de praf din jur, părea pe veci adormită.

Soarele își trimitea necontenit razele câtre iubita lui, ca să o dezghețe. Frumoasa adormită își urma traiectoria, dansul ei în jurul soarelui, dar viața și bucuria erau adânc ascunse sub stratul de gheață care o acoperise.

După o vreme de tristețe și eforturi uriașe, tot alinând-o cu razele sale, Soarele a reușit să înlăture stratul cenușiu ce înconjura planeta. Terra cea albastră și încântătoare era acum albă, complet înghețată.
Soarele s-a temut că a pierdut-o. Într-un ultim efort disperat, i-a prins Terrei în pieptul fără viață, un ghiocel, în care a pus toată dragostea lui.
A continuat să-și aline iubita cu razele lui pline de dragoste și… a observat că încet, stratul alb începuse să se topească.
Mulți alți ghiocei au început să răsară, iar iubita lui a prins iarăși viață.

Soarele și Terra își continuă frumoasa poveste de iubire și în ziua de azi, iar noi suntem rodul dragostei lor. Dansul cosmic al Terrei și căldura razelor Soarelui ne crează nouă condițiile favorabile vieții pe pământ.

– Așa că dragii mei: ghiocelul a fost primul mărțișor oferit vreodată. Așa că, zic eu, ghiocelul și mărțișorul sunt în egală măsură vestitori ai primăverii și ai revenirii la viață.
– Bunicule, povestea ta este minunată! Diana are ochii mari și strălucitori, la fel și Răducu. Amândoi au fost vrăjiți de povestea bunicului.
Tati, venise și el în cameră, dar toți erau atenți la poveste și nu-l auziseră.
– Bunule, e foarte frumoasă povestea ta, dar le-ai spus și că legenda acesta este creație proprie, da? E minunată, dar aș prefera să aibă și fundament științific.

Bunul zâmbește încurcat …

– Tati, noi știm foarte bine că Bunu’ se referea la una din glaciațiunile Terrei. Da, partea cu ghiocelul oferit Terrei e un pic siropoasă, dar ideea este minunată, spune Diana și face o piruetă de bucurie.
Răducu rămâne tăcut și visător.
Bunica venise și ea în cameră, împreună cu mami. În duminica superbă de început de primăvară, mami concluzionă:
– Părerea mea, independent de această poveste, este că ghiocelul e prima floare care îi spune iernii să plece, dar mărțișorul este cel care îi spune primăverii „Bun venit!”.
Toți par încântați de idee, dar și ideea bunicului cu ghiocelul și mărțișorul care ocupă același podium, pare să îi cucerească.

Tu ce crezi? Accepți ideea bunicului sau pe cea a mamei? Sau ai o altă idee proprie?

Diana, Răducu și întreaga lor familie ar fi încântați să afle părerea ta.

Să aveți o primăvară minunată!!!