A fost odată ca niciodată, că de n-ar mai fi nu s-ar povesti … a fost o dată o fetiță pe nume Diana.
Dianei îi plăceau poveştile şi citea multe. Îi plăceau şi dulciurile, desigur, ca oricărui copil, dar … parcă mai mult îi plăceau poveştile.
Diana avea un frățior, pe nume Radu. El era mai mic, iar lui mai mult îi plăceau jucăriile şi dulciurile, dar cel mai mult îi plăcea să petreacă timp cu surioara lui, Diana. Ce îi plăcea când ea citea, era să îi citească şi lui.

Se iubeau foarte mult cei doi frați şi aveau multe momente frumoase împreună. Se mai şi ciondăneau, desigur, dar găseau ei mereu o cale să revină la sentimente mai bune.
Cititul şi povestitul le ofereau acele momente, în care amândoi se însuflețeau şi prindeau aripi spre lumea poveştilor.
Se bucurau de cărți şi trăiau alături de întâmplările lor, cu toată puterea imaginației, de care un copil este capabil. Reuşeau astfel să vadă cu ochii minții locuri de care nu mai auziseră şi în care, poate, picior de om nu a călcat. Puzzleul gândirii lor şi al imaginației se lega cu noi piese, cu fiecare nouă aventură.

Şi iată că într-o zi, cei doi frățiori, ei înşişi eroi ai poveştii noastre, au intrat într-o savuroasă polemică.

Era un sfârşit de februarie însorit, cam ca acum, ghioceii şi primulele deja luaseră în stăpânire grădinile şi parcurile, iar copiii pregăteau mărțişoarele pe care să le ofere doamnelor importante din viața lor.

Cum avuseseră deja discuția despre cine a fost primul: oul sau găina, acum s-au stârnit unul pe altul în discuția: cine este adevăratul vestitor al primăverii – ghiocelul sau mărțişorul?

Voi ce credeți?
Haideți să-i lăsăm pe Diana şi Răducu să tragă nişte concluzii şi apoi le voi împărtăşi cu voi.
Fiți pe recepție, urmează continuarea curând …