Salutare!
Astăzi aș vrea să abordez un subiect fierbinte: teama de întuneric. În biblioteca noastră și-au găsit sălaș două cărți pe această temă și am vrea să vă împărtășim experiența noastră cu ele.

Notele acordate celor două cărți ar fi: Bufnița care se temea de întuneric obține 8.5/10, iar Spaima de Baubau obține un punctaj mai slăbuț, de numai 7/10, în ciuda ilustrațiilor încântătoare şi a hârtiei de calitate foarte bună.

De ce? Iată motivul! Buf este protagonistul cărții câștigătoare și pe parcursul celor 7 capitole, ne câştigă simpatia, ne oferă șansa să îl cunoaștem, să ne atașăm de el, să ne facem griji pentru el. În teama lui Buf de întuneric, cititorul îşi concentrează propriile temeri și are ocazia ca gradual, cu fiecare experiență pe care Buf o trăiește, să mai reducă un pic din intensitatea lor. Sfârșitul revelează capacitatea micului Buf, bufnițelul simpatic, care întotdeauna aterizează cu maxim de tămbălău, de a scăpa de teama care i-a guvernat existența. Este foarte interesantă evoluția acestei temeri, estomparea ei, pe măsură ce povestea înaintează. Ilustrațiile nu abundă, sunt alb negru. Vârsta căreia se adresează cartea este 7+. Copilei mele, de 6 ani, i-a plăcut foarte mult şi a îndrăgit personajul principal.

În cartea plasată pe loc secund, Spaima de Baubau, de la editura Univers, protagoniștii sunt Cireșel, puiul de corb căruia îi este teamă de … ghiciți de ce anume: tot de întuneric, și prietenul său, Chițibuş, veverițelul. Cartea prezintă foarte frumos ideea realistă că toți ne temem de câte ceva. Peripețiile prin care trec Cireşel şi Chițibuş sunt ilustrate minunat. Acțiunea este mult mai scurtă, cartea nu oferă cititorului situațiile în care acesta să apuce să îndrăgească mai mult personajele. Cartea abundă în personaje: două perechi de părinți, iepurele Baubau, ursul Boobil, găinile, fermierul, pe care nu apucăm să le cunoaştem îndeajuns. Se repetă de multe ori ideea că există un baubau care pândeşte în noapte iar spaima atât a personajelor, cât și a cititorului, nu apucă să se diminueze. În încheiere, autorul îi prezintă pe cei doi prieteni care par să-şi fi învins teama, dar este doar o aparență, ei fiind la fel de temători ca înainte.

Pe scurt: pentru vârsta copilăriei mici, căreia pare să i se adreseze cartea, când ascultătorul/cititorul este foarte influențabil, repetarea ideii de pericol care pândește în întuneric poate amplifica nişte emoții care s-ar dori domolite, nu amplificate.
Dar este vorba de gustibus, așa că poate voi veți interpreta altfel.

Vă aștept să exprimați propriile păreri.
Pe curând!