Astazi m-am întâlnit cu timpul, l-am tras un pic de mânecă şi l-am rugat să mă lase să dau o raită prin copilărie. Ciudat individ, timpul ăsta. Mi-a spus: mai bine lasă copilăria să dea o tură în viața ta. Mi-a pus în brațe o cutie cu cretă colorată şi s-a făcut nevăzut.

Aşa că … ce era să fac? Am folosit-o. Am folosit-o cum mi-a şoptit copilăria.

Am desenat jocurile preferate ale copilăriei mele: „frunza”, „şotronul”, „triunghiul”, „pătrățelul” şi am jucat „frunza”, „triunghiul”, „şotronul”, „pătrățelul” şi „perețel”. Desigur, o variantă adaptată de „frunza”, ca să împăcăm toate vârstele implicate 👨‍👩‍👧

A fost minunat! Copilăria este molipsitoare. Toată familia s-a jucat. Ne-am umplut de energie şi voie bună. Aaaa, desigur, în tot acest răstimp am stat la aer şi am făcut mişcare. Pe lista mea se adaugă numai beneficii, aşa că … ar fi minunat să reiterăm cu proxima ocazie.

Şi sunt de observat mişcări strategice, native, de adaptare în rândul vârstei fragede, ca de exemplu coalizarea cu cel puternic 💪. Bobocul familiei a preferat la jocul „frunza”, ca partener, pe cine oare? 🙋‍♀️? Nuuu, dar pe 🙋? Daaa, clar 👨‍👧 Ei bine, cum de gustibus non est disputandum, mă consolez cu gândul că, la povestea de seară, se reechilibrează balanța 👩‍👧

Mai sunt multe jocuri pe listă, dar o luăm încet.

Am pe listă şi „elasticul”, e trecut cu prioritate maximă. Apoi „coarda”, desigur.

Apoi urmează „țările” şi „castel”.

Apoi mai vedem. N-am mai jucat de multă vreme, „rațele şi vânătorii”.

Ar merge şi „mațele încurcate”.

Am uitat să vă spun că jucăm de ceva vreme „Împărate luminate, cât e ceasul?”. Mămăligile şi jumătățile de pas de furnică ne distrează în cea mai mare măsură. Dacă nu ştiți cum se joacă, vă povestim.

Cu notă de amuzament:

Mai depănăm, în curând 🖐