Fata mării

Fata mării

A fost odată ca niciodată, că de n-ar mai fi, nu s-ar mai povesti, a fost odată o fetiță pe nume Cataleya.

Cel mai mult şi mai mult, Cataleyei îi plăcea marea. Îşi dorea mai mereu să ajungă pe litoral. Era îndrăgostită de mare, mereu visa la valuri şi-şi dorea să adoarmă în şoaptele lor.

Drag de mare

Numai iarna, dorul îi dispărea ca prin minune, locul fiindu-i luat de bucuria zăpezii.
Cum dădeau însă primele raze de soare mai călduroase, cum răsăreau iarba, florile, cum veneau căldurile, dorul de mare se reactiva, cu puteri noi şi cu mreje dulci.

Pentru Cataleya, marea avea o mare însemnatate. Fericirea era pentru ea, bălăceala gălăgioasă. Liniştea era pentru ea, plutitul pe salteaua confortabilă. Soarele dimineții era prietenul ei.

Bălăceală gălăgioasă

În fiecare vară ajungea la mare, la căsuța de pe plajă. O ştia de mică. Îşi petrecuse toate verile în această micuță căsuță prietenoasă. Se trezea dimineața devreme şi fugea pe plajă să se joace cu valurile, îi zâmbea soarelui, simțea răcoarea prietenoasă a răsăritului şi asculta larma pescăruşilor.

Fugărea crabii rătăciți prin nisipul ud şi micii peştişori speriați de lângă mal. Scormonea nisipul în căutare de comori şi aduna pietricele pentru colecția ei. Îşi găsea de lucru până la ora prânzului, când bunica o chema în casă să ia masa şi apoi o trimitea la odihnă.

Crabi fugăriți

Nu era de acord când bunica o trimitea la somn, dar, când se trezea, o lua de la capăt.

Acestea erau momentele bune, cât era la mare, dar mai erau şi celelalte momente, momentele aşteptării, când mai avea de tras până la vacanță. Zilele treceau greu. Număra clipele până la vacanță, când va ajunge din nou la căsuța de pe plajă.

Așteptarea

Cât era micuță, obişnuia să întrebe:

– Mami, de câte ori trebuie să mai dorm până mergem la mare?
Iar mami se apuca să calculeze. Cataleya ofta şi visa cu ochii deschişi la mare.

Cataleya se ştia prietenoasă, veselă, zburdalnică, avea copii de diferite vârste, cu care se înțelegea foarte bine. Ştia că cei de la şcoală o îndrăgeau. Simțea că îşi poate găsi bucurie în toate. În ce punea energie, îi aducea satisfacții, dar ca marea, nu mai era nimeni şi nimic care să o încânte în aşa măsură.

Se trezea dimineața cu gândul la valuri, adormea seara cu gândul la nisip cald şi la alge ciufulite.

Părinții, bunicii, cunoscuții îi cunoşteau cu toții pasiunea şi o alintau spunându-i „fata mării”.
„Fata mării” avea multe alte bucurii şi preocupări, dar în momentele de reverie, marea era alinarea, speranța şi dorul ei.

Şi iată că într-o seară obişnuită, Cataleya adoarme cu gândul la scoici.

Când se trezeşte, este la mare, lenevind pe prosopul bleu cu delfini. Când sesizează că a ajuns în locul ei preferat, Cataleya zâmbeşte şi râde şi i se pare că soarele radiază numai bucurie. Face ce face mereu: stropeşte, tropăie în valuri, tulbură nisipul, alungă peştişorii şi stârneşte micii crabi amorțiți. 


Scurmă nisipul ud după comorile bine ascunse.
Ceva luceşte în nisip. Iată un colț sidefiu! 
– Sigur este o comoară, șoptește Cataleya şi sapă să o descopere.
Pare o scoică întreagă, îngropată adânc. Sapă mai mult și mai mult. Este o scoică măricică. O scoate cu totul. Luceşte în razele soarelui, care stă în mijlocul boltei cereşti. O duce la ureche şi ascultă marea, cum îi şopteşte. Distinge cuvinte care o alintă:
– Cataleya, de acum poți adormi pe muzica valurilor mele şi voi fi aproape de tine, oricând…

– Cataleya, la masă! O strigă bunica din căsița lor de pe plajă. Cataleya fuge la masă, apoi urmează somnul de prânz. Adoarme cu scoica la ureche, ascultând şoaptele mării.

Dar, când se trezeşte, este în patul ei din apartamentul din oraş.

– Mami, tati, nu am fost la mare?

Părinții ridică din umeri surprinşi.
– Puiule mic, probabil ai visat. Nu a venit vacanța de vară, este încă primăvară. Este dimineața de Paşte.

– Dar, mami, tati, uitați scoica pe care tocmai am găsit-o. E încă plină de nisip. Nu înțeleg, îşi spune Cataleya. Ce s-a întâmplat?

Dar apoi îşi aminteşte că Paştele vine cu magie şi dorințe împlinite, aşa că zâmbetul îi revine pe buze. Se gândeşte să o sune pe bunica şi să-i povestească. Ea sigur va înțelege, doar a fost cu ea în vis. Cu scoica la ureche, formează numărul bunicii. Simte în suflet soare şi zâmbete …

Scoica magică


Paşte fericit să aveți!

Thanks for the pictures to: Image by Thanks for your Like • donations welcome from Pixabay, Image by Free-Photos from Pixabay, Image by 愚木混株 Cdd20 from Pixabay, Image by Christo Anestev from Pixabay, Image by Daniela Dimitrova from Pixabay, Image by Daniela Dimitrova from Pixabay, Image by Daniela Dimitrova from Pixabay, Image by StockSnap from Pixabay, Image by Daniela Dimitrova from Pixabay, Image by suju-foto from Pixabay, Image by Daniela Dimitrova from Pixabay, Image by hellomary from Pixabay, Image by Zorro4 from Pixabay, Image by Joel Hügli from Pixabay

This Post Has 3 Comments

  1. Livia Garabedian

    Foarte frumos, Hristos a Inviat!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?